„U” Cluj va disputa, sâmbătă, partida cu cei de la FC Botoșani, într-un meci contând pentru etapa a 29-a din Superliga. „Suntem pregătiți în aceste momente, ca echipă”, spune antrenorul „studenților”, Neluțu Sabău.
Emil Boc a făcut o vizită la piața volantă de lângă Cluj Arena. Primarul a făcut și câteva cumpărături și le recomandă clujenilor să achiziționeze și ei produse proaspete direct de la producătorii locali.
„U” Cluj a jucat, sâmbătă, contra Gloria Buzău, echipa aflată pe ultimul loc în SuperLigă. „Șepcile roșii” au revenit în fotoliul de lider după o repriză în care au fost conduși de adversari.
Noi taxe și tarife aplicate în anul fiscal 2025. Cât va costa parcarea la Cluj Arena și care va fi valoarea taxei aplicate pentru eliberarea unei autorizații de construire.