Banii pe care organizatorii festivalului Untold i-au plătit pentru închirierea Cluj Arena s-au dus la Primărie în contul datoriilor pe care societatea care administrează stadionul o are către bugetul local prin neplata taxelor şi impozitelor.
Războiul declaraţiilor pe subiectul Cluj Arena continuă. Social democraţii clujeni le cer liberalilor “să nu manipuleze opinia publică” prin declaraţiile pe care le fac.
Untold este deja un fenomen în Cluj unde sute de mii de oameni amatori de muzică din toate colţurile lumii au venit la cel mai impresionant festival de muzică din România. Totuşi, sâmbătă noaptea, cu câteva ore înainte de a intra Armin van Buuren pe scenă, printre petrecăreţi s-a răspândit zvonul conform căruia în timpul concertului se va organiza un atentat terorist.
Sursa de energie a untoldiștilor a fost inepuizabilă. În ziua 4 de festival, Cluj Arena a fost plină ochi. Zecile de mii de oameni veniți să vadă ultimele ore de show aproape au egalat numărul de spectatori din ziua 3 de la Armin van Buuren când stadionul a fost arhiplin.
Dimitri Vegas & Like Mike, Tiesto şi Faithless au creat un spectacol electrizant electro-dance pe scena de la Untold, festival care a însumat în prima sa zi circa 12 ore de muzică şi peste 70.000 de spectatori, potrivit organizatorilor.
După ce proiectul privind preluarea Cluj Arena în administrarea Primăriei Cluj-Napoca a căzut la vot, liderii PSD şi PNL se războiesc în continuare prin intermediul comunicatelor de presă.
Consilierii locali nu au votat proiectul privind solicitarea Consiliului Judeţean Cluj de preluare a stadionului Cluj Arena în domeniul public municipal. Ca să treacă, proiectul ar fi trebuit să fie votat de 18 consilieri. Doar 17 consilieri au votat pentru (PNL şi UDMR), consilierii PSD + ALDE preferând să se abţină de vot reclamând că nu au existat dezbateri serioase pe acest proiect.