Supercupa României la fotbal se va desfășura în data de 16 iulie, de la ora 21,45, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, conform deciziei Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal, reunit vineri, informează site-ul FRF.
Nu de puţine ori Boc declara că îşi doreşte o administrare comună a Cluj Arena (în contul datoriilor pe care societatea care administrează stadionul o are către bugetul local) şi a Sălii Polivalente şi tot de atâtea ori a fost refuzat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mihai Seplecan. Acum, speranţele lui Boc par să aibă şanse dacă colegul său de partid Alin Tişe va prelua şefia CJ Cluj.
Interesul clujenilor pentru cel de-al doilea meci de Fed Cup disputat la Cluj este unul enorm, dovadă fiind faptul că biletele pentru confruntarea cu Germania s-au epuizat în doar câteva ore. Spectatorii care vor fi sâmbătă și duminică prezenți în Sala Polivalentă trebuie să țină cont de câteva reguli privind accesul și comportamentul în sală.
După trei ani de când pe Cluj Arena, Pandurii Târgu-Jiu şi-au disputat meciurile din grupele UEFA Europa League, pe stadionul din Cluj-Napoca vor avea loc, din nou, meciuri din cupele europene.
După începerea meciului de fotbal dintre Naționala României și Naționala Spaniei, la nivelul compartimentului tehnic, personalul Cluj Arena a constatat un incident constând în aprinderea unui hard disk de la echipamentul de supraveghere video.
Selecționerul echipei naționale, Anghel Iordănescu a declarat sâmbătă după-masă la Cluj, că se bazează pe dragostea și susținerea suporterilor, iar de la jucători așteaptă curaj, tupeu și personalitate.