Clujul se află din nou sub avertizare cod galben de fenomene meteo precum furtuni, vijelii și grindină în intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 23:00, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Primarul Emil Boc a vorbit, vineri dimineața, despre situația valului 4 al pandemiei, în contextul creșterii numărului de cazuri atât la Cluj, cât și la nivel național.
Octavian Jurma, cercetător și medic, a explicat de ce efectele festivalului Electric Castle se văd prin numărul de cazuri COVID-19, care la Cluj se află pe o pantă ascendentă.
În acest sfârșit de săptămână, vremea la Cluj va fi ploioasă, cu temperaturi mici pentru această perioadă. Pe timpul nopții, minima ajunge până la 9 grade.
Primarul Emil Boc a anunțat, joi, că parcul „Pădurea Clujenilor” este în acest moment realizat în proporție de 80%, termenul de finalizare fiind luna noiembrie.
Primarul Clujului s-a filmat joi în timp ce a testat automatul care eliberează bilete de călătorie gratuit în schimbul a 20 de genuflexiuni, amplasat la stația Memorandumului.