Grupuri de colindători din şapte judeţe ale ţării participă la Festivalul de datini şi obiceiuri „Iată, vin colindătorii!”, care va avea loc luni, la Alexandria.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a rupt tăcerea privind grupul de clujeni care și-au pus insigne în piept și fac ordine în mijloacele de transport în comun, dând jos colindătorii.
Asociaţia Organizaţia Generală Voluntară Pentru Prevenirea - Faptelor AntiSociale (OGVPPFA) și-au pus insigne de șoferi în piept și fac ordine în autobuze, dând jos colindătorii.
Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine.
Creştinii prăznuiesc luni Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, o sărbătoare care îmbină tradiţiile religioase cu obiceiurile populare şi cu superstiţiile. Colindele, bradul şi Moş Crăciun dau un farmec aparte celebrării.
Ziua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradițiile acesteia.