Actualitate

Horea Uioreanu a fost REŢINUT pentru luare de mită şi spălare de bani

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost reţinut miercuri seara pentru 24 de ore după audieri maraton de mai bine de şase ore acesta fiind acuzat de luare de mită şi spălare de bani. Acesta a ieşit din sediul DNA Cluj cu puţin înainte de ora 22.00 cu un autoturism, fiind însoţit de doi anchetatori. Acesta nu a dorit să facă niciun comentariu.


Actualitate

Horea Uioreanu, dus la DNA pentru audieri

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, este audiat, miercuri după-amiază, la sediul DNA Cluj, el fiind adus de la CJ, după ce în cursul zilei la instituţie şi la locuinţa lui Uioreanu au avut loc percheziţii ale procurorilor anticorupţie.




Economie

Nereguli grave în (ne)construirea pârtiei de schi de la Băişoara

susra foto: bistriteanul.ro
Corpul de control al primului-ministru a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu comiterea de posibile fapte penale în urma controalelor efectuate la autorităţile locale care au beneficiat de fonduri de la bugetul de stat pentru implementarea programului „Schi în România”. Printre ele se află şi Consiliul Judeţean Cluj şi Primăria Băişoara.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners