Fostul şef al IML Cluj Costel Siserman, legistul Mugur Pop şi chirurgul Valentin Muntean vor fi urmăriţi penal pentru complicitate şi instigare la profanare de cadavre, după ce Judecătoria Cluj-Napoca a desfiinţat rezoluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale în cazul cadavrelor decapitate.
La începutul lunii martie a acestui an, cinci capete ale unor cadavre de la IML Cluj au dispărut după un curs postuniversitar organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj, la care au participat mai mulţi studenţi străini.
Patru medici, printre care şi fostul ocupant al postului de conducere, Costel Siserman, destituit în luna aprilie, în urma scandalului generat de descoperirea în institut a şase cadavre profanate, s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj.