Devenit cunoscut din pricina multiplelor accidente grave, multe dintre ele soldate cu morți, Dealul Feleacului se „mândrește” de acum cu limitatoare de viteză.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri, 3 februarie, în Curba Morţii. Pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum o şoferiţă în vârstă de 19 ani a intrat într-un parapet.
Un accident rutier grav a avut loc miercuri, în jurul orei 15:00, pe Dealul Feleacului, în zona cunoscută drept „Curba Morții”, soldat cu pagube materiale. Monitorul de Cluj a mai scris despre pericolele la care se expun șoferii care circulă prin zona respectivă.
Zeci de persoane moarte, sute de persoane rănite grav. Viteza, necunoaşterea zonei, neatenţia. Sunt doar câteva dintre cauzele care au dus, de-a lungul vremii, la producerea a sute de accidente pe Dealul Feleacului. Curba Morţii, zona cea mai “fierbinte” a dealului, este cunoscută în întreaga ţară şi anual, aici, au loc accidente grave soldate cu decesul a zeci de persoane. Inclusiv poliţiştii nu mai ştiu câte accidente au avut loc în zonă după Revoluţie, datele oficiale ale Poliţiei Rutiere fiind doar din anul 2000. Nici cei mai în vârstă locuitori ai comunei Feleacu nu ştiu de unde vine denumirea de Curba Morţii, ea perpetuându-se din moşi-strămoşi.
Accidentul rutier din Constanţa de duminică în care şi-au pierdut viaţa nu mai puţin de cinci persoane a determinat Asociaţia Pro Infrastructura să ceară instalarea separatoarelor mediane pe toate drumurile naţionale cu 2 benzi pe sens. Dacă cererea se aprobă, separatoarele vor fi montate şi pe Dealul Feleacului, locul în care foarte mulţi oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere grave.
Un accident rutier mortal a avut loc marţi, în jurul orei 23:00, în Curba Morţii din Feleacu. Şoferul unui TIR a circulat cu viteză prea mare şi s-a răsturnat. Acesta a decedat pe loc.