Prima săptămână din ianuarie a fost una agitată pentru leu, în contextul deprecierii euro faţă de dolar la minimul ultimilor zece ani dar şi a atentatelor teroriste de la Paris.
Apropierea finalului de an nu a produs schimbări majore în privința evoluției raportului euro/leu, pe fondul menținerii unor volume mai mici de tranzacționare.
În urmă cu câteva săptămâni, guvernatorul BNR afirma că „nu trebuie să mă puneţi pe mine în situaţia să spun că leul stă tolănit (cu o fluctuaţie de circa 1%, n.red), pentru că asta face (…) Daţi-mi o mână de ajutor să văd şi eu dimineaţa că a căzut cursul”.
Marcările de profit ale speculatorilor pe raportul euro/dolar dar şi ieşirile de pe pieţele emergente ale investitorilor, care aşteaptă o creştere a dobânzilor din SUA, au provocat deprecierea monedelor din regiune.
Aprecierea constantă a monedei americane faţă de cea europeană, coroborată cu evoluţia raportului euro/leu, au provocat creşterea cursului dolarului la un nou maxim.
Mișcarea de apreciere a dolarului față de euro pe pieţele internaţionale a continuat şi ieri, astfel că cursul monedei americane a înregistrat un nou maxim al ultimelor 28 de luni, acesta urcând ieri de la 3,5914 la 3,5946 lei.