Chiar dacă România nu a fost afectată de Covid-19, industria a intrat în a doua lună de contracţie iar cererea a rămas slabă şi influenţează negativ volumul producţiei, evoluție datorată menținerii economiei germane la limita intrării în recesiune, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA
Evoluția ascendentă a monedei americane pe față de principalele valute dar și aprecierea euro, au făcut ca media dolarului să urce la începutul săptămânii de la 4,40 la 4,4026 lei, care reprezintă un nou record istoric.
Efectele distructive ale epidemiei cu coronavirus, care au „înghețat” o parte din economia din Chinei, și-a pus amprenta asupra evoluției monedei unice, care s-a depreciat puternic față de cele mai importante valute.
Tendința de apreciere a leului, care s-a manifestat imediat după căderea guvernului Orban, euro coborând până la cotații de 4,755 lei, s-a încheiat iar cursul monedei unice a revenit pe creștere.
Căderea guvernului PNL, în urma votării miercuri a moțiunii de cenzură, nu a avut impact negativ în piața valutară, euro depreciindu-se imediat după anunțarea votului la 4,762 lei.