Curtea de Apel București a decis suspendarea recuperării prejudiciului de 60 de milioane de euro în dosarul mogulului Dan Voiculescu. Ce spune judecătoarea care l-a condamnat?
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat, joi, inadmisibile cererile depuse de Dan Voiculescu, cu privire la condamnarea sa pentru spălare de bani şi la confiscarea bunurilor.
Până în momentul de faţă Dan Voiculescu a scris 8 cărţi de când este în puşcărie. Monica Macovei propune ca acesta să fie audiat de comisii de specialişti pe temele despre care a scris cărţile.
Fostul şef al statului, Traian Băsescu, l-a acuzat Eduard Hellvig, avizat să preia conducerea SRI, că ar fi „început politica ducând geanta lui Voiculescu”, l-a trădat pe Crin Antonescu și îl va trăda și pe actualul preşedinte al României.
Fostul președinte a atacat dur televiziunile patronate de Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu pentru afirmațiile potrivit cărora el ar avea conturi sau firme în străinătate.
Cererea de anulare a pedepsei primite de Dan Voiculescu în dosarul ICA - 10 ani de închisoare - va fi analizată, marţi, de un complet de divergenţă al Curţii de Apel Bucureşti (CAB), care ar putea decide respingerea demersului sau admiterea acestuia şi eliberarea fondatorului PC.
Majoritatea condamnărilor din dosarelor unor foşti miniştri sau parlamentari au fost pronunţate în dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).