Magistrații din România susțin că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care a fost declarată neconstituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 34/2020, prin care s-au aplicat amenzi uriașe românilor care au încălcat prevederile Ordonanțelor militare, este una corectă.
Secția pentru judecători a CSM a aprobat marți, cu 8 voturi pentru și unul împotrivă, cererea Danei Gîrbovan de retragere a demisiei din magistratură. Astfel, Dana Gîrbovan rămâne judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.
Prim-ministrul Viorica Dancilă, preşedinte al Partidului Social Democrat, a anunţat vineri că, potrivit deciziei Comitetului Executiv al PSD, Ana Birchall va fi remaniată de la Ministerul Justiţiei, portofoliul urmând să fie preluat de preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, critică draftul rezoluţiei Parlamentului European privind România, precizând că "ni se cere o justiţie independentă cu jumătate de gură, fiind firesc ca aceasta să fie influenţată de servicii, prin protocoale".