Liderii ALDE au decis, duminică, să îi retragă sprijinul politic lui Daniel Constantin, co-președintele formațiunii. În consecință, acesta ar putea rămâne fără funcția de vicepremier și ministru al Mediului. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că, luni, o va propune pe Grațiela Gavrilescu pentru funcțiile de ministru al Mediului și vicepremier.
Congresul extraordinar al Partidului Conservator (PC) a validat, vineri, fuziunea acestei formațiuni politice cu Partidul Liberal Reformator (PLR), pentru a crea noua formațiune - de centru dreapta, de factură liberală - care se va numi Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).
Preşedintele PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, solicită ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, precum şi autorităţilor competente, să îşi precizeze de urgenţă poziţia faţă de interzicerea de către Elveţia a importului de carne de porc din România.
Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care arată că "se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, prin votul Parlamentului, pentru a doua oară". Premierul a notat, totodată, că "au mai rămas doar 23 de săptămâni" până când acesta va pleca de la Cotroceni.
Societatea de Microfinanţare Rurală LAM IFN a inaugurat un nou birou în Cluj-Napoca, fiind axată în principal pe oferirea de microcredite agricultorilor.
Micii românești vor putea fi exportați pe piața Uniunii Europene din luna iunie, a anunţat vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, în cadrul congresului PC, că nu va candida la alegerile prezidențiale dacă nu va avea sprijinul Partidului Conservator.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a reacționat la afirmațiile lui Crin Antonescu, care a declarat că Victor Ponta „a amenințat cu pușcăria și în Parlament și în ședințele USL".