Creşterea semnificativă a traficului aerian în ultimele două decenii înseamnă foarte multe provocări pentru aeroporturi în ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, asigurarea securităţii, confortul pasagerilor dar şi privind terorismul şi ameninţările moderne - cyber security, a declarat miercuri, David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR).
Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Băile Felix, cea de-a 24-a Conferinţă şi Adunare Generală, a anunţat, marţi, AAR într-un comunicat de presă.
Aeroportul Cluj şi Consiliul Judeţean vor trebui să scoată bani serioşi dacă îşi doresc extinderea pistei şi implementarea transportului multimodal, în condiţiile în care în Master Planul General de Transport (MPGT) al României sunt prevăzute sume mult mai mici decât cele necesare pentru implementarea acestor obiective.
După ce în 2016 l-a tăiat de tot de pe lista finanţărilor, Consiliul Judeţean Cluj se laudă că are o strategie în ceea ce priveşte dezvoltarea aeroportului. Se asociază cu Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa pentru a “grăbi” devierea Someşului în vederea prelungirii pistei. Ţinta celor două instituţii: să devieze 4 kilometri din Someş în 5 ani, proiect care ar fi trebuit finalizat încă de anul trecut.
Directorul General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo a participat la ședința de board a Airport Council International (ACI) Europe.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță faptul că, începând cu 27 aprilie 2017, operatorul aerian Blue Air va demara operarea de zboruri directe pe ruta Cluj-Napoca – Constanța.
Centre de informare şi promovare turistică vor fi deschise în aeroporturile din toată ţara, în urma unui protocol semnat, miercuri, între Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) din România şi Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR).
Conducerea Aeroportului şi cea a Consiliului Judeţean Cluj au planuri mari în ceea ce priveşte dezvoltarea aeroportului, după ce miercuri s-a înregistrat, cu o lună mai devreme faţă de anul trecut, pasagerul cu numărul 1.000.000. Deocamdată, s-au găsit soluţii pentru a susţine un trafic de trei milioane de pasageri.