Un accident grav de circulație a avut loc luni seara după ce, șoferul unei mașini,
în timp ce încerca să efectueze o depășire a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un capăt de podeț.
Polițiștii de investigații criminale din Dej au identificat și reținut un bărbat, de 29 de ani, din Cuzdrioara, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.
Un tânăr de 25 de ani a ajuns la urgențe după ce a fost electrocutat azi în jurul orei 12:40 în Dej. Bărbatul e reușit cu greu să ajungă acasă, dar apoi a căzut la pământ.
Conducerea FNSAR anunţă că până în prezent Guvernul României şi ministerele sesizate de FNSAR prin adresele înaintate nu au anunţat nici o intenţie de a avea o discuţie cu conducerea FNSAR pe subiectul important al salariilor care vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2018 în baza Legii 153/2017.
Primarul localităţii Dej Costan Morar consideră că domeniul prioritar care are nevoie de investiţii este educaţia, mai multe unităţi de învăţămând urmând cât de curând să fie modernizate. De asemenea, edilul anunţă şi achiziţia unui mamograf pentru depistarea cancerului de sân, la Spitalul Municipal.