Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 12-13 mai, cea de a cincea ediție a Open-ului Facultății de Drept 2018, cel mai mare turneu de dezbateri pentru studenți din România. Evenimentul va reuni 28 dintre cele mai valoroase echipe de studenți din universitățile românești, în cadrul unui festival al ideilor și oratoriei.
Primăria Cluj-Napoca îşi propune să extindă zonele pietonale din oraş şi crearea unei reţele “coerente” de piste de biciclete în zona centrală a oraşului. Municipalitatea gândeşte, în acest sens, un plan de amenajare a Piaței Lucian Blaga şi a străzilor Napoca, Petru Maior și Emil Isac.
Psihologul clujean Daniel David a lansat, în premieră pentru România, un studiu care are rolul de ghid "de igienă mintală şi interacţiune socială", destinat în principal politicienilor, dar şi altor persoane interesate.
Nu poate exista un oraș civilizat fără presă locală liberă, nu poate exista urbe prosperă deservită de un jurnalism sărac și umil, nu poate exista „smart city” fără „smart media”, indiferent de standardele după care se fac măsurătorile sau aprecierile.
Dezbatere aprinsă marţi seara la Liceul Greco-Catolic ”Inochentie Micu”, după decizia conducerii de a-i trimite pe băieţii cu părul lung să se tundă. În continuare, unii profesori au continuat să îi jignească pe elevi. Elevii, în schimb, şi-au apărat hotărât şi cu respect drepturile.
Luni, 31 iulie, în Sala de Sticla a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, va avea loc o dezbatere publică privind crearea benzii dedicate pentru transportul în comun pe Bulevardul 21 Decembrie 1918 și strada Memorandumului, axa Est-Vest, între intersecțiile cu străzile Petofi Sandor și Emil Isac.
Ministerul Sănătăţii anunţă că va organiza, vineri, la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) o nouă etapă de dezbateri. Prima dezbatere publică legată de legea vaccinării a avut loc pe 11 mai şi a creat dispute între instituţii şi persoanele care sunt împotriva vaccinării.
Pensionarii din Mănăştur l-au aplaudat pe primarul Emil Boc pentru măreţele realizări: lipsa creşelor, grădiniţelor şi şcolilor, lipsa locurilor de parcare, mizeria de pe străzi şi invazia de cerşetori. Nu îi interesează pe ce se duc banii bugetului local, vor doar un club al pensionarilor şi lifturi în blocurile de 4 etaje. Cea de-a doua dezbatere pe bugetul Clujului pe 2017 a fost inutilă.