Ce faci cu pliculețele de ceai folosite? Și dacă ți-am spune că te pot ajuta să îți cureți toaleta, ar fi păcat să le arunci la gunoi, nu-i așa? Iată cum să îți cureți și să îndepărtezi tartrul din toaletă cu un pliculeț de ceai infuzat.
Aeronavele sunt de obicei igienizate optim înaintea fiecărui zbor. Cu toate acestea, există câteva obiecte pe care NU ar trebui să le atingeți, sunt pline de bacterii. Iată care sunt acestea.
Distanțarea socială nu este respectată deloc iar dezinfectantul lipsește din holurile comisiei de evaluare a incapacității de muncă din Cluj-Napoca. Reprezentanții instituției susțin că dezinfectantul dispare după 15 minute.
Pielea de pe mâna unui medic de la ATI Cluj a început să se decojească după zile nesfârșite de purtat mănuși și folosit dezinfectant. Deși de un an de zile, medicul ATI este supus unei munci solicitante și nu își poate vedea familia decât foarte rar, acesta continuă să își facă treaba.
Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică în cadrul UBB, a explicat de ce nu este necesară dezinfectarea suprafețelor pentru a preveni infecția cu COVID-19. Specialistul îndeamnă la spălarea frecventă a mâinilor, ca măsură de prevenție.
Primarul Emil Boc a declarat că toate școlile din Cluj-Napoca au săpun, dezinfectant și hârtie igienică pentru elevi, iar în cazul în care se va constata că acestea lipsesc dintr-o școală, va cere demiterea directorului instituției.
Alegerile locale 2020 se vor desfășura în condiții speciale din cauza pandemiei de Covid-19. Votanții vor trebui să respecte un set de reguli clare, în timp ce candidații vor putea organiza mitinguri electorale.