După ce un inspector de la OPC Cluj, N.V.V., a fost reţinut pentru 24 de ore şi propus pentru arestare preventivă, despre care oficialii instituţiei spun că nu ştiu despre cine e vorba, OPC Cluj a trimis un comunicat de presă în care menţionează că va demara o acţiune de verificare a comercianţilor care vând carne şi preparate din carne.
Zece persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, după audierea a peste 30 dintre suspecţii ridicaţi în urma percheziţiilor care au avut loc miercuri, în 18 judeţe, la două grupări infracţionale.
Aproape 230 de tone de carne şi produse din carne, între care şi marfă expirată din noiembrie 2013, au fost retrase în urma controalelor făcute miercuri de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat şeful interimar al instituţiei, Marius Dunca.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Cluj şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj au efectuat şapte percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Cluj, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi de mare risc.
Noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, a fost citat, vineri, să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi adus la cunoştinţă rezultatul unei expertize financiar-contabile într-un dosar din 2006 privind transferul unor fotbalişti, în care este suspectat de evaziune fiscală.
Procurorii DIICOT fac, miercuri, 11 percheziţii în judeţul Alba, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, într-un dosar în care este cercetat şi şeful BCCO Biroului de Combatere a Crimei Organizate Alba-Iulia, fiind acuzat că a sprijinit grupul infracţional.
Interpretul de muzică lăutărească Florin Salam şi componenţii trupei acestuia sunt vizaţi într-un dosar în care procurorii DIICOT îi suspectează de consum de cocaină, aceştia urmând să fie duşi luni la audieri, potrivit unor surse judiciare.
Un fost asistent social din Capitală a fost arestat, fiind acuzat că a obligat o tânără să întreţină relaţii sexuale, profitând de starea psihică a acesteia şi de imposibilitatea de a se apăra, apoi a vândut-o cu 250 de lei unei femei care a obligat-o să se prostitueze.