Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost autorul unei gafe de zile mari, miercuri, în timpul discursului dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. Acesta a vorbit despre „făuritorii urinii”, iar momentul a făcut deliciul internauților, gafa fiind distribuită masiv pe rețelele de socializare.
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), europarlamentarul Eugen Tomac, și-a exprimat public indignarea și îngrijorarea față de lipsa de reacție a autorităților române în urma discursului lui Viktor Orban de la Băile Tușnad.
Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, a catalogat drept „odios” discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, de la Băile Tușnad despre „rasa mixtă”.
TEDxCluj, evenimentul non-profit, independent și organizat sub licența TED, a adunat o audiență entuziastă de 1500 de participanți la cea mai recentă ediție desfășurată pe 10 iunie 2023 - HUMAN.
Rusia a dorit să rezolve conflictul din Ucraina pe cale paşnică, dar ţările occidentale au pregătit un „scenariu diferit” pe la spatele ei, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin.
Fost președinte al României și fondator al PMP, Traian Băsescu a avut o intervenție în plenul Parlamentul European pentru a citi o listă cu lideri europeni care s-ar fi „vândut lui Putin”. Președintele de ședință i-a tăiat microfonul lui Băsescu.
Parlamentul European condamnă discursul rasist pe care premierul ungar la susținut în România, la Băile Tușnad. Liderii PE au făcut un apel la Comisie și Consiliu.