Politică

Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu, despre discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad: „Odios!”

Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, a catalogat drept „odios” discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, de la Băile Tușnad despre „rasa mixtă”.

Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu Deputatul Patriciu Achimaș Cadariu

 

 


Pe scurt, Viktor Orban a spus că popoarele europene, în special cele occidentale, sunt amestecate cu oameni din afara Europei, politică ce a dus la apariția unei lumi de "rasă mixtă", exact ce dorește să evite Ungaria pe propriul teritoriu din dorința de a-și conserva identitatea națională și creștină. 

 


„Dacă trăim într-o epocă în care ideologia bate biologia, avem mari probleme. Dacă nu ne adaptăm politica, doctrinele și ideologiile la demonstrațiile științifice, atunci riscăm să revenim la apucăturile din perioada inchiziției. Cromozomii au fost descifrați și știm că, indiferent de culoarea tenului sau a ochilor, împărtășim aceleași gene, suntem aceiași oameni. Mergând mai departe pe analiză genetică, știm că toți suntem rase mixte, într-o exprimare de-asta sinistră care ne aduce aminte de ideologia nazistă, responsabilă de milioane de crime. Națiunile au rezultat din diverse valuri de migrații, suntem cu toții hibrizi. Există astfel de exerciții, în care mulți extremiști, în momentul în care și-au analizat genomul, au realizat că au moșteniri din partea unor rase, așa cum le numesc ei, pe care le înjură”, a subliniat deputatul. 

„Nu văd niciun rău în diversitatea etnică și culturală”

Privind spre ce se întâmplă la noi, în Cluj în mod particular dar și la nivel național, Patriciu Achimaș-Cadariu crede că imigranții nu amenință identitatea națională a românilor. 


„Dacă realizăm ce înseamnă esența românismului, ceea ce reprezentăm, nu punându-ne tricolorul în piept ci trăind cu tricolorul în piept, cei care doresc să facă asta, pentru că e o chestiune de opțiune individuală, dacă ne protejăm cultura la modul civilizat și european, așa cum o face Franța, Italia sau Germania, așa cum o fac toate națiunile care nu au complexe de inferioritate, atunci nu văd niciun rău în diversitatea etnică și culturală. Ne va aduce multe plusuri și o vedem exprimată și în Cluj, unde avem multiple comunități formate din tineri care vin de pe mai multe continente”, a mai adăugat Patriciu Achimaș Cadariu.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Deputatul Achimaș: „Premierul Marcel Ciolacu mi-a promis că Legea privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului va fi implementată”

Ultimele Stiri
abonare newsletter