Grecia a declanșat o adevărată „revoluție" pe plajele sale renumite în întreaga lume. Autoritățile elene au introdus o serie de reguli stricte menite să îmbunătățească accesul oamenilor la litoral și să combată supraaglomerarea.
BNR atrage atenția asupra operațiunilor de plata frauduloase cu cardul la distanță. Peste 85% sunt făcute prin furtul datelor de pe card.
Încă un concert-experiment cu mii de oameni va avea loc, dar de această dată în Marea Britanie. Participanții nu vor purta mască și nu vor ține cont de măsurile de distanțare.
Începând de săptămâna aceasata, Cluj Arena va găzdui spectacole, concerte și seri de film în aer liber, cu până la 500 de participanți, așezați la distanță unii de alții.
Un bărbat a călătorit cu avionul în plină pandemie, după reluarea zborurilor. Călătoria însă nu a fost așa cum s-a așteptat.
Un accident cu trei mașini avariate și două persoane rănite a fost înregistrat, aseară, pe raza localității Florești.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care a încălcat un ordin de protecție.
Hyperloop, un mijloc futurist de transport inventat de miliardarul din Silicon Valley Elon Musk, este prezentat în această perioadă la Berlin, la Innotrans, cel mai mare târg internaţional pentru tehnologie de transport. Acesta promite călătorii rapide pe distanţe lungi, supertehnologizate, la superviteze şi la superpreţuri.