Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Ioan Borş, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Procurorii DNA Cluj au dispus sesizarea instanței de judecată în cazul fostei directoare a DSP Maramureș, în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției, pentru participarea la fraudarea unui concurs de anagajere.
Un lector universitar din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Centrul Universitar Reșița, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA, după ce ar fi cerut de la diverși studenți sume de bani cuprinse între 600 și 1.200 de euro pentru a-i trece la examene.
Directorul unei uzine și un consilier juridic au fost trimiși în judecată de DNA Cluj pentru trafic de influență. Aceștia ar fi primit șpagă mai multe carcase de miel și euro.
Petru Ungur, fost primar al comunei Mărgău, judeţul Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că, în calitate de edil, ar fi încheiat ilegal un contract de execuţie lucrări în valoare de peste 17 milioane lei.