Şeful ISU Cluj, Dorin Ungur, a declarat miercuri că instituţia pe care o conduce a acţionat conform procedurilor legale în cazul accidentului aviatic din Apuseni, dar a admis că putea să facă mai mult în cazul operaţiunilor de localizare şi salvare.
La sediul I.S.U. Cluj a avut loc, joi, festivitatea ocazionată de recepţionarea celor şase autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă achiziţionate de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Transilvania de Nord”.
Generalul de brigadă Vasile Şomlea a pus punct, astăzi, carierei de militar în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj. Discursuri emoţionante, îmbrăţişări, zâmbete şi lacrimi de emoţie - acestea sunt cuvintele care ar rezuma evenimentul de astăzi.