Ministerul Educației îşi va asuma promovarea disciplinei obligatorii Educaţie pentru viaţă, care va include mai multe module, printre care și educaţia sexuală, anunță ministrul educației.
Ministrul Educației consideră că educația sexuală ar trebui introdusă ca materie obligatorie în școli. Momentan există opționale pentru astfel de informații, doar că nu ajung la un număr mare de elevi.
Educația sexuală a ajuns un subiect controversat la noi în țară. Guvernanții au dorit să o aplice în școli, BOR s-a opus, iar în cele din urmă, materia și-a schimbat numele și va fi predată doar cu acordul părinților. Judecătorul clujean Cristi Danileț spune că este nevoie de educație sexuală în școli.