Educație

Emanuel Ungureanu: „Educația sexuală îi învață pe copii să se protejeze de prădătorii sexuali”

Emanuel Ungureanu a criticat reacția Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pe tema introducerii educației sexuale ca materie în școli.

 

 


Deputatul Emanuel Ungureanu susține că reacția BOR nu a fost „la fel de vehementă” cu abuzurile sexuale pe care le-au comis unii preoți, cum a fost reacția sa pe tema educației sexuale, potrivit zfi.ro

 


Ungureanu spune că sexualitatea e ca „un dar de la Dumnezeu pentru om”, nu un lucru rușinos. Totodată, deputatul consideră că această materie are puterea de a-i învăța pe copii cum să se protejeze împotriva „prădătorilor sexuali”:

„Lumea se ferește de cuvântul sex. Sunt false pudori, e multă ipocrizie în clasa politică pe aceste teme, care trebuie abordate în mod echilibrat, natural, fără nici un fel de pasiuni, decât cu pasiunea pentru protecția copiilor noștri. Am o fetiță de 12 ani, în clasa a cincea, știu exact care este nivelul de cunoaștere și nivelul de înțelegere. Începând cu această vârstă, copiii își pun întrebări și școala trebuie să fie un mediu în care în mod empatic, cu multă căldură, cu multă înțelepciune, un cadru didactic să îi ofere unei fete și unui băiat informațiile necesare pentru a se proteja de prădători sexuali, de persoane care vor să îi facă rău, de atingeri nepotrivite. Educația sexuală este ceva despre igiena minții și a trupului”, a explicat Emanuel Ungureanu, potrivit sursei citate.


Ungureanu: BOR nu a fost vehementă cu cazurile de pedofilie

Emanuel Ungureanu consideră ciudată reacția BOR pe tema educației sexuale, în timp ce observă că aceasta nu a fost vehementă cu cazurile de pedofilie menționate anterior.

BOR califică educația sexuală ca „un atentat la inocența copiilor”.


„Ciudată, în contextul în care nu am văzut Biserica Ortodoxă să fie foarte vehementă cu cazurile de pedofilie și cu abuzurile sexuale comise de unii preoți. Nu am văzut comunicate ferme în ceea ce privește comportamentul deviant din anumite mănăstiri. E destul de ciudat că Biserica se opune, fără să stea la masă și să înțeleagă o lege, să înțeleagă sensul ei, necesitatea ei pentru o societate în care avem mame copii (...). Este și despre depășirea sentimentului de rușine. Haideți să vorbim despre sexualitate ca fiind darul lui Dumnezeu pentru om, nu ceva rușinos, de care ar trebui să te ferești! Educația sexuală este și despre relațiile sănătoase în cuplu și respingerea violenței sexuale în cuplu”, a comentat deputatul. 

Educația sexuală, introdusă ca modul al unei materii obligatorii

Ministerul Educației îşi va asuma promovarea disciplinei obligatorii Educaţie pentru viaţă, care va include mai multe module, printre care și educaţia sexuală. Disciplina care va deveni obligatorie - „Educație pentru viață”, va cuprinde pe lângă educație sexuală și educație civică, sanitară, pentru alimentaţie sănătoasă, rutieră sau de prim-ajutor.


BOR susține că există deja materii în programa școlară care cuprin noținui de educație sanitară și sexuală.

Ghidul Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) prevede predarea noțiunii despre masturbare încă de la grupa de vîrstă de 0-4 ani, însă Biserica Ortodoxă Română susține că este o vârstă prea fragedă pentru predarea acestor noțiuni.

CITEȘTE ȘI:

Educația sexuală, introdusă ca modul al unei materii obligatorii. Părinții pot cere retragerea elevilor

 

Biserica Ortodoxă NU este de acord cu EDUCAȚIA SEXUALĂ în școli: „Sunt deja materii care conțin noțiuni de sexualitate”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter