Documentele din dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, condamnat pentru luare de mită, arată că în forul judeţean s-au format grupuri infracţionale organizate care au avut ca unic scop fraudarea banilor publici şi sifonarea milioanelor de euro în favoarea unor firme de casă.
Colegiul de conducere a Curţii de Apel Cluj, reunit vineri în şedinţă, a dispus repartizarea fostei şefe a DNA Cluj Elena Botezan la Secţia Penală a instanţei.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Cluj din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi numirea în funcţia de judecător la Curtea de Apel Cluj a Elena Botezan.
Şeful DNA - Serviciul Teritorial Cluj, Elena Botezan, va deveni judecător la Curtea de Apel Cluj după ce plenul CSM a aprobat, în unanimitate, transferul din funcţia de procuror în cea de judecător, Botezan urmând să fie numită în noua funcţie cel mai probabil până la sfârşitul anului.
Senatorul PNL Cluj, Marius Nicoară, dezminte „insinuarea” conform căreia ar fi la originea plecării din funcţie a şefei DNA Cluj, Elena Botezan.
Elena Botezan și-a cerut transferul de la DNA Cluj, unde este procuror șef, la Curtea de Apel Cluj, în funcția de judecător. Deși mai avea aproape doi ani din mandatul de procuror șef, Elena Botezan, a decis zilele trecute să părăsească DNA Cluj, instituție pe care a condus-o cu mână de fier, în ultimii patru ani și să ceară transferul pe funcția de judecător.
DNA Cluj a redeschis dosarul de corupţie privind achiziţia celor patru tramvaie mov prin firma poloneză PESA. Deocamdată pe şinele de tramvai modernizate circulă doar patru tramvaie noi. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca nu ştiu dacă vor mai cumpăra alte tramvaie moderne.