Social

Elevii clujeni se pregătesc pentru cariere în domeniul IT

Cu ocazia Zilei internaționale a siguranței pe internet, 50 de micuți clujeni, cu vârste între 10 și 13 ani au fost inițiați în tainele programării. Pe parcursul a patru ore, ei au deprins principalele concepte ale programării informatice.




Social

7 școli din județul Cluj, închise din cauza zăpezii

Elevii de la șapte școli din zona de munte a județului Cluj nu au putut ajunge, în ultimele două zile, la cursuri din cauza stratului de zăpadă de pe drumuri, care măsoară, în unele locuri, chiar şi un metru şi jumătate.


Social

Când se întorc elevii la ore după vacanţa de iarnă?

Elevii vor intra în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015. Anul şcolar are 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară.



abonare newsletter
banners