Emil Boc se gândește să intre în bătălia pentru șefia PNL. După dezastrul de la alegerile locale, în care liberalii au pierdut un număr mare de primării care "tradițional" erau fiefuri PD-L sau PNL (printre care, în primul rând, toate primăriile Capitalei), liderii partidului se pregătesc de o mișcare organizatorică și de imagine care să le asigure o revenire la alegerile parlamentare din toamnă.
Deşi este conştient că va câştiga şi că mai are câteva zile până când va prelua frâiele oraşului, Şurubaru se învârte în jurul cozii când este întrebat ce va face din noua postură.
Alin Tişe îi îndeplineşte visul lui Emil Boc şi îi dă stadionul Cluj Arena. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj spune că cea mai bună variantă este ca acest obiectiv să treacă în proprietatea publică a municipiului Cluj Napoca. Nu de puţine ori Boc a declarat că îşi doreşte o administrare comună a Cluj Arena (în contul datoriilor pe care societatea care administrează stadionul o are către bugetul local) şi a Sălii Polivalente.
Luni, timp de mai multe ore, circulaţia în centrul oraşului a fost dată peste cap din cauza lucrărilor pentru amenajarea unei benzi dedicate doar pentru mijloacele de transport în comun.
Modul haotic în care s-a construit în Cluj-Napoca de 20 de ani încoace se vede cel mai bine la periferie. Pe fiecare petic de pământ privat s-au ridicat case mai mari sau mai mici, după posibilităţi. Oamenii nu au ţinut cont de faptul că terenurile nu au utilităţi şi asfalt şi au construit frenetic.
Una dintre străzile cele mai proaste din Cluj-Napoca este Calea Soporului. Indiferent de anotimp, locuitorii de pe cea mai lungă stradă din oraş au nevoie de cizme de cauciuc după fiecare ploaie. Dacă nu au parte de noroi şi bălţi, au parte de praf. Nici viaţa şoferilor nu este roz, ei riscă să îşi rupă maşinile în gropile de pe drumul, care cu greu poate fi numit stradă.
Fostul premier Emil Boc, actual primar al municipiului Cluj-Napoca, a declarat, luni, că este împotriva pensiilor speciale, fiind de părere că ar trebui "să se pună stop practicii de a crea din nou categorii privilegiate" şi că principiul contributivităţii este "cel mai sănătos".