Companiile au continuat și ieri să vândă valută pentru a putea să își achite impozitele și taxele, astfel că leul a cunoscut a doua ședință consecutivă de apreciere față de euro. În schimb, dolarul și francul au înregistrat creșteri.
Ușoară creștere a aversiunii față de risc, care se manifesta la nivel regional, evoluție indusă de revenirea pe „roșu" a marilor burse, a produs aprecierea principalelor valute.
Revenirea pe verde a marilor piețe bursiere, mișcare care s-a remarcat și pe cea bucureșteană, a redus aversiunea față de risc și a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.
Evoluția leului din perioada analizată a fost una agitată în ton cu cea ce se petrecea pe marile burse ale lumii, care au cunoscut corecții importante ale prețurilor la acțiunilor și indicilor.
Moneda națională s-a depreciat față de euro, preluând o tendință care s-a manifestat la nivel regional. Și celelalte valute importante au crescut comparativ cu leul.
Evoluția raportului euro/leu s-a menținut pe panta descendentă conturată în ultimele zile ceea ce a făcut ca media dolarului să coboare spre pragul de 3,7 lei.