CFR Cluj va da piept joi cu Jagodina, ocupanta locului trei în prima ligă din Serbia. Cele două adversare s-au duelat în declarații înaintea manșei tur, care se va disputa pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
CFR Cluj se află în formă maximă înaintea confruntării cu Jagodina, din Europa League. Turul e programat la Cluj în 17 iulie, iar manșa retur se va disputa o săptămână mai târziu, în Serbia.
CFR Cluj se află într-o formă foarte bună înaintea dublei cu sârbii de la Jagodina, din turul II preliminar al Ligii Europa. Deși lotul a suferit modificări drastice, trupa din Gruia e neînvinsă în partidele de pregătire.
Vasile Miriuță crede în șansele CFR-ului de a se califica în grupele Europa League. Formația din Gruia va întâlni Jagodina (Serbia) în turul II preliminar al UEL.
Conform tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon, CFR Cluj se va duela cu FK Jagodina, din Serbia, iar Petrolul o va întâlni pe învingătoarea dintre FC Sioni Bolnisi (Georgia) şi KS Flamurtari (Albania).
Pentru prima dată de la promovarea din 2004, CFR Cluj nu mai face cantonamente în Turcia, Spania sau Austria, stagii de pregătire ce ajungeau să coste 200.000 de euro. Acum, din cauza problemelor financiare, Vasile Miriuţă, antrenorul echipei, va trebui să meargă pe variante mult mai ieftine.
Aflat la final de contract cu CFR, Paul Batin se va adresa comisiilor abilitate pentru a-şi recupera ultimele drepturi financiare pe care le mai are de încasat de la gruparea feroviară.