Belgia dorește constituirea unei „agenții europene de informații”, care să aibă ca obiectiv principal consolidarea cooperării antiteroriste la nivel european, a declarat luni premierul belgian Charles Michel, citat de AFP.
Olimpia Cluj, campioana României, a fost învinsă categoric de vicecampioana Europei, Paris Saint Germain, scor 0-6 (0-2), în prima manșă a șaisprezecimilor UEFA Women’s Champions League.
Reluarea controalelor la frontieră în mai multe țări din Europa, din cauza crizei migranților, provoacă îngrijorări în rândul transportatorilor, care se așteaptă la întârzieri și creșterea costurilor.
Liderii croaţi au plasat armata în stare de alertă, după haosul de joi de la frontiera cu Serbia, pe unde mii de solicitanţi de azil au intrat în ţară, relatează Associated Press în pagina electronică.
Sirianul Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, scrie, din penitenciar, că în următoarele şase luni România se va confrunta cu "un val de refugiaţi" de peste 3.000 de persoane pe zi, pentru care trebuie asigurate cazare, hrană şi condiţii decente.
În contextul situației migranţilor din Ungaria, CFR Călători recomandă pasagerilor din România care doresc să ajungă la Viena sau către alte destinații din Europa, călătoria cu trenul IR 346/347 „DACIA”, fără schimbarea trenului în Budapesta.
Criza refugiaţilor este o bună oportunitate de îmbogăţire pentru traficanţii de persoane. Ambasada României în Ungaria a fost informată, duminică, de Poliţia din Budapesta, că trei cetăţeni români au fost reţinuţi în 29 august pentru suspiciunea de trafic de persoane, MAE precizând că 26 de cetăţeni români au fost reţinuţi în această ţară începând din 26 august.
Cancelarul german, Angela Merkel, a condamnat atacurile asupra unor centre pentru refugiaţi din Germania şi a avertizat că problema azilului ar putea deveni o provocare mai mare pentru Uniunea Europană decât criza financiară greacă.