Ministerul Educaţiei s-a răzgândit în legătură cu susţinerea probelor de competenţe ale examenului de Bacalaureat 2025. Toate inspectoratele şcolare au fost anunţate că aceste probe vor putea fi susţinute şi în prima parte a zilei.
Examenele naționale se vor desfășura mai devreme în anul școlar 2024-2025, astfel că elevii de liceu vor susține în ianuarie primele probe pentru examenul de Bacalaureat.
Schimbări în calendarul examenului pentru definitivare în învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2024 – 2025. Profesorii vor susține proba scrisă cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut.
Elevii ar putea să meargă la ore și sâmbăta, pentru a recupera lecțiile care vor fi pierdute în perioada Bacalaureatului. La început de an școlar, ministerul Educației ia în calcul schimbări pentru elevi.
Examenele naţionale din noul an şcolar se vor desfăşura mai devreme, înainte de sfârşitul lunii iunie. De asemenea, elevii vor putea vizualiza lucrările scrise la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat în 2025 înainte de depunerea contestaţiilor.
Calendarul pentru desfăşurarea simulărilor pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat 2025 a fost publicat în consultare publică. Când vor susține elevii probele?
În perioada stresantă a examenelor importante precum bacalaureatul sau admiterile la facultate, elevii și studenții caută modalități ingenioase de a-și crește capacitatea de concentrare. Iar cercetătorii par să fi descoperit un ajutor neașteptat și accesibil: simpla gumă de mestecat.
Începe Evaluarea Națională pentru elevii din clasele a IV-a. În Cluj, peste 5.700 de elevi vor participa la examenele naționale desfășurate în această săptămână.