Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, crede că se poate ajunge la o înțelegere cu reprezentanții Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Angajații din Sănătate vor picheta joi, sediile ministerelor Sănătății și Muncii, ei fiind nemulțumiți de majorarea salariului cu doar 15%.
După negocierile desfășurate luni la Guvern, sindicaliștii din Sănătate au convenit asupra unei creşteri a salariilor de bază cu 15% în două tranşe, acordate din lunile martie şi iunie. Cu toate acestea, unii reprezentanți sindicali arată că oferta guvernanților nu este suficientă.
Sindicaliștii din Sănătate au notificat Guvernul privind declanșarea grevei, iar dacă prin negocieri nu se va ajunge la un acord, aceștia amenință cu declanșarea grevei generale în sistemul sanitar.
Federaţia Solidaritatea Sanitară a dat sâmbătă rezultatele unui studiu privind principalele probleme cu care se confruntă asistentele medicale din unităţile publice de sănătate.
Membrii sindicatului „Solidaritatea Sanitară” Cluj vor ieși astăzi, la ora 14.30, în faţa Prefecturii, solicitând aplicarea măsurilor strategice de reformă a sănătății propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România.