Un telefon mobil, căşti audio şi o pereche de pantofi sport, bunuri ale tinerei care a fost găsită moartă pe plajă, în staţiunea Mamaia, au fost descoperite pe malul mării.
Tudor Cîrje, tânărul care și-a ucis iubita în urma unui accident cauzat de viteza excesivă în condiții de carosabil umed, va fi judecat pentru ucidere din culpă, și nu pentru omor, așa cum au cerut părinții victimei.
Nimeni n-a intervenit timp de 7 ore. Alexandra, tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, vreme de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale.
Moartea neașteptată a Alexandrei, mamă a trei copii, la Spitalul de Urgență „Mavromati” din Botoșani, arată deficiențele majore din sistemul medical românesc. Autoritățile statului nu au reacționat la protestele repetate ale angajaților din spital, după cum nici apelul disperat al Alexandrei nu a fost auzit de medici.
O femeie din Arad şi-a pierdut viaţa după ce a fost târâtă de tramvai mai mulţi metri la coborârea din vagon, uşile închizându-se când victima încerca să coboare căruciorul în care se afla fata ei cu handicap.