Un accident rutier grav a avut loc duminică, 17 aprilie, în jurul orei 18:00, în localitatea Floreşti, soldat cu rănirea a trei persoane și avarierea a trei autovehicule.
Aproximativ 50 de persoane au ieşit duminică în stradă în comuna Floreşti fiind nemulţumiţi de faptul că între două blocuri se va construi un bloc nou. Floreştenii au protestat paşnic, fiind însoţiţi de copii lor. Aceştia au adus la protest şi o pancartă pe care scria „Vrem un Floreşti aerisit cu locuri de joacă pentru copii şi spaţii verzi”.
Peste 100 de familii care locuiesc pe strada Muzeul Apei din Florești vor fi afectate de construirea unui bloc pe o parcelă care desparte două blocuri deja ridicate. Spațiul dintre cele două blocuri deja existente și cel care urmează să fie ridicat este extrem de mic.
Un accident rutier mortal a avut loc luni seara pe strada Cardinal Iuliu Hossu din comuna Floreşti. Un biciclist şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de o autobasculantă.
Un accident rutier a avut loc în comuna Floreşti, după ce un şofer care conducea un autoturism marca Dacia nu i-a acordat prioritate unui şofer care circula pe drumul cu prioritate.