Procurorii DNA fac 14 percheziţii, marţi, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE.
Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă la Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), într-un dosar privind fraude cu fonduri şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013
Plângerea depusă FOARTE TÂRZIU de Consiliul Judeţean Cluj la Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu lucrările la Centrul de Deşeuri ne dă DREPTATE: lucrările au fost făcute de mântuială, garanţia este în neregulă şi există riscul ca pagubele să fie suportate din bugetul local. În paralel, însă, există o altă plângere înregistrată tot la DNA Cluj împotriva funcţionarilor publici din cadrul CJ Cluj care s-au ocupat de proiectul Centrului de Deşeuri. Monitorul publică integral textul sesizării depuse de CJ Cluj la DNA şi scrisorile prin care a cerut executarea garanţiei.
Un român a fost condamnat joi la peste cinci ani de închisoare într-un penitenciar federal din Statele Unite pentru participare la o reţea internaţională de fraudare implicând vânzări de vehicule fictive pe diverse site-uri, relatează publicaţia locală Houston Chronicle în pagina electronică.
Departamentul de Stat al SUA oferă recompense de până la 1,75 de milioane de dolari pentru informaţii care să ajute la prinderea a doi români suspectaţi de fraude pe internet, prin anunţuri de vânzare a unor maşini, motociclete şi bărci fictive.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat marţi că la Curtea Constituţională (CC) au fost primite şapte contestaţii după alegeri, dar numai una este de la un candidat, el precizând că legea spune că pot face astfel de contestaţii doar cei care au candidat sau partidele care i-au propus.