Mult a fost, puțin a mai rămas. Cluj-Napoca a scăpat în ultimii cinci ani de mai bine de jumătate din garajele de tablă, iar în umătorii trei ani ar urma să fie demolate și celelalte.
Circa 5.000 de garaje de tablă au mai rămas de demolat în municipiul Cluj-Napoca, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, care ar urma să fie desființate în următorii trei ani.
Aproape 800 de garaje au fost demolate recent în cartierele Mănăștur și Între Lacuri. În urma lor au rămas doar cărămizile și platformele pe care urmează să fie realizate locuri de parcare.
Din cei aproape 800 de proprietari de garaje somați să le ridice de pe spațiul public, un singur clujean nu l-a demolat benevol, urmând ca o firmă angajată de primărie să facă acest lucru contracost.