Impozitul pe gospodărie şi impozitul progresiv sunt următoarele pe lista de implementare, dar şi de această dată fără o analiză prealabilă a impactului.
Aproximativ 2.000 de clujeni și-au păstrat decizia de a protesta până la căderea Guvernului. În mare, aceiași oameni protestează de aproape două săptămâni.
Aproximativ 500 de persoane protestează, miercuri dimineaţa, în faţa sediului Guvernului, oamenii fiind nemulţumiţi de adoptarea ordonanţelor privind justiţia. Jandarmeria a luat măsuri speciale în zonă, suplimentând dispozitivul de pază.
Executivul a aprobat vineri, în cadrul ședinţei de guvern, Ordonanța de urgență pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, program care încurajează dezvoltarea spiritului antreprenorial.
Primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc cere sprijinul parlamentarilor pentru susţinerea proiectelor locale. Solicitarea sa vine după ce Guvernul a decis să nu aloce judeţului Cluj foarte mulţi bani de la buget pe 2017.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seara la Realitatea tv că fostul vicepremier Vasile Dîncu trebuie să fie coordonatorul proiectului de sărbătorire a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, după ce mai multe nume îl dădeau ca membru în noul Guvern.
Membrii Guvernului Sorin Grindeanu au depus, miercuri, jurământul de învestitură în fața președintelui Klaus Iohannis,care le-a transmis acestora că acum au o misiune grea, “de îndeplinit promisiuni complicate”.