Portugalia, afectată de cel de-al treilea val de căldură de la începutul lunii iulie, a înregistrat mai multe incendii de vegetaţie luni, în contextul în care această ţară a fost plasată în stare de alertă până marţi din cauza riscurilor asociate focarelor apărute în păduri.
Patru avioane din flota UE de stingere a incendiilor au fost trimise în Franţa din Grecia şi Suedia, în urma unei solicitări din partea autorităţilor franceze, pe fondul reizbucnirii incendiilor forestiere care devastează zone întinse din sud-vestul ţării.
Pompierii clujeni au intervenit la peste 600 de incendii de vegetație de la începutul anului. Amenzile pentru cei care nu respectă legea și ard vegetația fără aprobarea autorităților pot să ajungă până la 6.000 de lei.
Elicopterele şi avioanele se străduiau miercuri să stingă incendiul de la porţile Atenei, la poalele muntelui Penteli, unde sute de persoane au fost evacuate începând de marţi seară de către pompieri, relatează AFP.
Incendierea miriștilor, stufului și vegetației ierboase a devenit strict interzisă. Piromanii riscă amenzi usturătoare dacă încearcă să ardă buruienile.
Incendiul de vegetație de la Băișoara încă nu a putut fi lichidat, în ciuda eforturilor pompierilor și a localnicilor de a se lupta cu flăcările. Peste 150 de hectare au fost afectate de flăcări.