Deputatul Zakarias Zoltan, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), a declarat, vineri, că intenţia sa de a depune în Parlament cele trei proiecte de lege privind autonomia „va fi prezentă mereu”, însă nu crede că le va iniţia din nou în acest an electoral.
Un proiect de lege inițiat de parlamentari PNL și PSD prevede majorarea la 7% a pragului electoral, aspect ce ar duce la eliminarea UDMR de pe scena politică. Asociațiile maghiare avertizează asupra pericolelor aferente adoptării unei asemenea legi.
Șoferii care nu își plătesc amenzile de circulație în termen de 60 de zile de la primirea acestora, ar putea rămâne fără permisul de conducere, potrivit unui proiect depus la Camera Deputaților.
Șoferii care produc accidente rutiere grave sub influența drogurilor sau a alcoolului vor face închisoare cu executare, potrivit votului exprimat în unanimitate, luni, de Senatul României.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc anunță că va iniția un proiect de lege prin care niciun șofer băut, drogat sau fără permis care au produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de închisoare.
Proiectul, coinițiat de un deputat clujean, prin care internetul ar urma să devină serviciu universal, a trecut de Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor a Parlamentului.
O inițiativă legislativă depusă la Senat prevede creșterea salarilor din „economia națională” pe baza unor coeficienți aplicați la salariul minim de bază, în funcție de durata și amploarea studiilor fiecărui angajat, de la muncitor necalificat până la doctorat.
Un deputat PSD a depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină material, prin plata unei pensii, părinții, părinții vitregi, bunicii și străbunicii, refuzul de a face acest lucru constituind infracțiune și pedepsindu-se cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă.