Din 2011 şi până în luna martie a acestui an, în România au fost înfiinţate 13.038 de societăţi cu răspundere limitată – debutant (SRL-D). Cei mai activi au fost întreprinzătorii clujeni, care i-au întrecut chiar şi pe cei din Bucureşti la numărul de SRL-D-uri înfiinţate.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a trimis Corpul de Control să facă investigaţii suplimentare la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) şi l-a demis pe administratorul special al regiei.
Oncos Grup din Cluj, producător şi distribuitor de carne de pui, ouă pentru consum, pâine şi produse de patiserie, cu afaceri de aproape 150 de milioane de lei, îşi restructurează business-ul, cerând şi obţinând intrarea în insolvenţă a reţelei de 44 de magazine pe care o deţine.
O bibliotecă, un birou şi un scaun pe care ar fi trebuit să le primească în dar Nicolae Ceuşescu în 1990 vor fi scoase la licitaţie. Preţul de pornire este 50.000 de euro, iar printre cei interesaţi de biroul pentru fostul dictator se numără şi cântăreţul britanic Elton John.
Hidrolectrica a reintrat în insolvenţă după ce mai mulţi traderi de energie au câştigat la Curtea de Apel Bucureşti recursurile formulate împotriva deciziei fostului administrator judiciar al companiei de a nu le recunoaşte creanţele, potrivit unor surse apropiate companiei.