Un bărbat de 32 de ani, angajat ca asistent social într-o casă de tip familial din Turda, judeţul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de 11 ani din centru, cu acordul acesteia, şi ar fi făcut un film şi poze indecente.
Oamenii spun că de câţiva ani buni au ajuns să se închidă în casă de teama hoţilor şi nu se mai simt protejaţi de cel care ar trebui să vegheze la siguranţa comunei. Ei îl acuză pe şeful de post că zilnic este rupt de beat, în timp ce casele lor, magazinele şi chiar poşta din sat sunt prădate de hoţi.
Cu ocazia acţiunilor organizate pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale privind recoltarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase, poliţiştii clujeni au prins trei hoți de lemne în mai multe localități din județul Cluj.
Poliţiştii clujeni au continuat activităţile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, în cadrul acţiunii demarate în 1 septembrie la nivel naţional.
Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj, în perioada 28-29 septembrie poliţiştii clujeni au desfăşurat mai multe acţiuni cu efective mărite și controale complexe în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţul Cluj.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliţiei municipiului Turda au dispus începerea urmăririi penale faţă de O. Viorel de 31 ani şi M. Zoltan de 44 ani, ambii din municipiul Turda, aceştia fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cămătărie.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Cluj are de azi un şef nou. El este chestorul Tudor Grindean care i-a luat locul fostului şef Ioan Păcurar, după ce acesta a decis să se pensioneze.
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Ioan Păcurar, a cerut ieri conducerii Ministerului Afacerilor Interne încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare.