O jandarmeriță din cadrul a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române a fost prinsă cu droguri asupra ei, în timpul unei acțiuni de control în trafic.
La 3 aprilie se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române. În urmă cu aproape două secole, Alexandru Ghica, domul Moldovei, a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei.
Un clip realizat de Jandarmeria Română pentru a-i aduce un omagiu poetului Mihai Eminescu, născut în urmă cu 169 de ani, a stârnit un val nemărginit de inspirație al internauților români.
Recenta acuzaţie formulată de reprezentanţii UDMR, referitoare la sancţionarea a patru persoane în cadrul acţiunilor organizate pentru "Ziua Maghiarilor de Pretutindeni", este "cel puţin bizară, dacă nu chiar paradoxală", susţin reprezentanţii Jandarmeriei.
Vineri, 3 aprilie 2015, se împlinesc 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Cu această ocazie jandarmeria clujeană va organiza, începând cu ora 11.00, mai multe manifestări la care sunt invitați să participe și clujenii.
Şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, s-a prezentat, luni, la Parchetul instanţei supreme, fiind citat de procurorii Secţiei parchetelor militare, în dosarul privind accidentul aviatic din Apuseni, au declarat surse judiciare.
Activitatea fiecărei instituții implicate în cazul accidentul aviatic de luni din munții Apuseni, în care pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion au murit, va fi analizată în ședința de miercuri a Guvernului. Sunt așteptate rapoarte complete privind măsurile și acțiunile derulate în scopul salvării victimelor evenimentului aviatic.
Incidentele de ieri, dinaintea meciului România-Ungaria s-au încheiat cu dosare penale pentru suporterii maghiari şi interdicţia de a mai intra pe stadioanele româneşti, timp de un an. În timpul evenimentelor, doi jandarmi au fost răniţi.