Chiar dacă monedele din regiune au continuat să se deprecieze față de euro, în condițiile în care dolarul american a atins un maxim al ultimelor cinci luni față de un coș al principalelor valute, leul s-a apreciat comparativ cu euro.
Evoluția monedei naționale din perioada analizată a continuat să fie influențată de decizia BNR, de acum două săptămâni, de a majora dobânda sa de politică monetară, dar și de tendința de apreciere a dolarului american față de principalele monede la nivel mondial.
Încetinirea ritmului de creștere a dolarului a permis monedelor de la marginea zonei euro să recupereze o parte din pierderile suferite în zilele precendente.
Aprecierea monedei americane, care a atins minimul acestui an față de cea unică, a redus plasamentele în monedele de marginea zonei euro, leul pierzând ieri teren comparativ cu principalele valute.
Anticiparea de către piață a noi majorări ale dobânzii de politică monetară a BNR, care de la 1,75% în decembrie trecut a urcat deja la 2,50%, a mărit intrările de valută ceea ce a avut ca efect aprecierea leului față de principalele valute.
Decizia C.A. al BNR de a majora rata dobânzii sale de politică monetară de la 2,25 la 2,50% pe an nu a surprins investitorii, care se pregătesc să vândă valută pentru a-și majora plasamentele în depozitele bancare în lei.
Evoluția leului din perioada analizată a fost influențată de nivelul aversiunii față de risc de pe piețele internaționale, rolul factorilor politici și economici locali fiind minor.