„Să fim, în ultimul ceas, o generație de oameni politici care își asumă să construiască România europeană de mâine și nu o opoziție fragmentată și haotică în România lui Marcel Ciolacu și a lui George Simion.”
Subiectul alegerilor primarilor în două tururi de scrutin (ce părea „mort” după refuzul lui Dacian Cioloș) a fost resuscitat duminică de Klaus Iohannis. Prezent la Iași, la omagierea „Unirii mici”, președintele țării și-a făcut public acordul pentru alegeri în două tururi (considerând a fi opțiunea corectă), fapt ce a fost imediat interpretat și care, efectiv, poate schimba „destinul” legii electorale.
Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la Iași, că ideea alegerilor pentru funcția de primar în două tururi de scrutin este foarte bună, el adăugând că schimbarea legii actuale depinde de partidele parlamentare și de Guvern și le dorește acestora să găsească „cea mai înțeleaptă soluție”.