MApN semnalează că au apărut noi dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian al României şi precizează că „este cât se poate de evident” că apărarea şi securitatea României nu sunt ameninţate de aliaţi şi parteneri.
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România din Norvegia, au aterizat, vineri, în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.
MApN avertizează asupra noilor dezinformări din mediul online, mai ales de pe rețeaua TikTok. „Campanii susținute de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO”, arată Ministerul Apărării.
Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, prin care se prevede că aceste pensii aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie, a fost aprobat de Senat.
Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România din Norvegia au aterizat vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii.
Cerul României a fost martorul unui eveniment neobișnuit. O dronă necunoscută și-a făcut apariția deasupra Mării Negre și a provocat o mobilizare rapidă a forțelor aeriene române și NATO.
Deputatul PNL de Cluj Sorin Moldovan a participat la ceremonia de aniversare a 25 ani de la înființarea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării din cadrul MApN.