Persoanele care sună la ambulanță sunt sfătuite să respecte câteva reguli înainte de a ajunge echipajul de salvare, pentru ca operațiunea salvatorilor să fie mai eficientă.
Luni începe noul an școlar 2021-2022, elevii fiind încă supuși măsurilor de siguranță Împotriva COVID-19. Prima săptămână de școală îi aduce pe toți elevii clujeni în bănci.
Festivalul Untold începe astăzi și se anunță a fi o ediție de poveste, conform unor declarații făcute de Edy Chereji, directorul de comunicare al festivalului.
Guvernul va aproba joi noi măsuri de relaxare aplicabile de la 1 iulie, printre acestea urmând să se regăsească şi redeschiderea târgurilor şi talciocurilor din ţară, a anunțat premierul Florin Cîțu.
Se relaxează restricții în Cluj începând cu data de 1 iunie! Cluburile, barurile și discotecile se deschid, iar festivalurile și alte concerte în aer liber se vor putea organiza.