Actualitate

Șefa de la CASA de PENSII Cluj, audiată în dosarul soţiei senatorului Cordoş

Deși știa foarte bine că Mihaiela Cordoș, soția senatorului PSD de Cluj, Alexandru Cordoș, îi ”țepuiește” pe cei cărora le promitea posturi la Spitalului Județean Cluj și că ia bani, șefa de la Casa de Pensii Cluj, Rodica Șelaru nu a denunțat la DNA, comportamentul ilegal al prietenei sale și a continuat să îi trimită acesteia tot felul de ”mușterii” care rămâneau și fără bani și fără joburi.

Actualitate

Toţi cei care i-au dat bani soţiei senatorului Cordoş pentru a se angaja şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi la închisoare

Peste 20 de persoane au fost condamnate la închisoare cu suspendare după ce au recunoscut că i-au dat bani Mihaielei Cordoş pentru a se angaja. Reamintim faptul că ieri, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Mihaiela Cordoş, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, pentru trafic de influenţă. Mihaiela Cordoş se află în prezent în arest la domiciliu.



abonare newsletter
banners