Sistemul de plată defalcată a TVA se va amâna, sancțiunile pentru firmele care îl vor încălca se vor relaxa, iar ANAF primește un termen de maximum trei zile lucrătoare în care aprobă transferul sumelor din contul de TVA în contul curent al titularului.
Liderii patronatelor şi experţii fiscali reacţionează vehement faţă de intenţia Ministerului Finanţelor de a introduce plata defalcată (în cont separat) a TVA şi arată că această măsură va duce la creşterea costurilor birocratice şi la complicarea relaţiilor de afaceri ale firmelor vizate.
Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a anunţat că, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor fi datorate exclusiv de angajat şi vor fi reduse cu 4,25 puncte procentuale.
Fondul NN se adresează în premieră clienților avertizându-i că sunt discuții publice privind o eventuală naționalizare a fondurilor de pensii private și le cere implicare activă: Drepturile tale pot fi influențate de decizii politice, scrie profit.ro.
Sistemul este făcut pentru a funcționa bugetul, nu pentru a oferi servicii publice de calitate, iar autorităţile pleacă de la premisa că toţi contribuabilii sunt hoţi, a declarat Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), la o conferință dedicată problemelor cu care se confruntă producătorii români.
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a infirmat, miercuri că instituția pe care o conduce ar avea în vedere o creștere a taxelor și impozitelor pentru angajați.