Sorina Pintea a spus, după ce Emanuel Ungureanu a publicat imagini care arată condiţiile din spitalul de Boli Psihice Borşa din Cluj, că are dreptate şi că în solicitările de investiţii nu apare Borşa, însă vor fi discutate toate aspectele. Spitalul spune că imaginile au fost realizate „tendenţios”.
Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe a avizat, vineri, studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată pentru a 17-a zi consecutiv. „Oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”, a fost răspunsul cinic al CNAS.
Primii "pacienți sub acoperire" au fost deja trimiși în spitale acum 3 săptămâni, iar aceste acțiuni sunt parte a unei strategii anticorupţie pe care Ministerul Sănătăţii urmează să o aplice până în anul 2020, a anunțat marţi ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că nu este în totalitate de acord cu un proiect de lege al societăţii civile privind folosirea canabisului în scop medicinal.
Ministerul Sănătăţii a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri.
Controalele inopinate ale Ministrului Sănătăţii Sorina Pintea în spitale, deschizătoare de drum (asta pentru că nu le-a mai făcut în trecut vreo autoritate guvernamentală – singurul care le mai face este Emanuel Ungureanu, deşi nu este autoritate), dar inutile, pentru că nu va putea să schimbe managementul deficitar - sunt ca în bancul cu “iepuraş, tu iar n-ai bască”. Dacă nu le făcea, însemna că nu se preocupă de sistemul sanitar. Acum că le face, este în campanie electorală.